La aeroport

Astazi m-am intors de la o expozitie de la Milano (Salone del Mobile). Si printr-un concurs de imprejurari, pentru ca nu putea nimeni sa ne ia de la aeoroport, am aplicat metoda de a ajunge in oras pe care o folosesc de foarte multi ani cand sunt in situatia asta: sunam la o companie de taxi din Bucuresti (pe care o cunoastem si o folosim frecvent ) si ma duc acolo unde taxiul comandat poate sa intre in incinta aeroportului sa ma ia. De multe ori m-am dus la plecari, sau nu mai tin minte.
Adevarul este ca in ultimul timp m-a luat mereu cineva din familie si deja uitasem cum se procedeaza.

Acum d-na de la dispecerat a folosit o expresie pe care nu am inteles-o. A spus asa: Va veni indicativul x trebuie sa mergeti afara sa-l confirmati. Am crezut ca acest lucru inseamna ca masina era deja afara. Am asteptat un timp in care diverse alte indicative veneau si ridicau clienti care aveau un bon in mana. Nu intelegeam nimic asa ca am sunat din nou si din multe explicatii am inteles ca in aeroport exista un punct in care se face comanda la taxi ( ce firma vrei tu!) si se confirma si apoi indicativul respectiv vine in fata si te ia. Mi s-a parut ceva extraordinar, aproape fantastic asa ca nu m-am putut abtine sa-l intreb pe taximestrist cum de s-a realizat ceva atat de grozav ( si elementar) in aeroportul din Otopeni si de cand este de noi habar nu aveam. Ne-a spus ca de o luna se procedeaza asa si s-a reusit spargerea mafiei si o organizare libera si corecta a comenzilor de taxi de cand cu crima aceea cu japoneza. "Ce crima?", am intrebat. Si taximetristul s-a facut ca nu ma aude. Am intrebat din nou:"despre ce crima e vorba ca nu stim" si taximetristul s-a facut din nou ca nu aude asa ca nu am mai insistat.

Acasa am verificat despre ce era vorba si am fost ingrozita de ce am aflat. Nu ma uit la stiri si nici la televizor prea mult si stirea asta n-a ajuns nicidecum la urechile mele. Am citit vreo 10 ore toata ziua tot ce am gasit si s-a scris despre acest subiect national si international.

Imi pare nespus de rau pentru Yurika si familia si prietenii ei. E cumplit ce s-a intamplat.

Mi s-ar fi putut intampla si mie. Am calatorit mult si inca o fac si am fost ajutata de multe ori de straini binevoitori carora le-am cerut ajutorul atunci cand nu era o structura organizata care sa-mi vina in intampinare. In tara si strainatate. Cine calatoreste mult stie despre ce vorbesc. Te obisnuiesti cu un sistem si apoi cand ai un prim impact cu altul e foarte dezorientant si daca esti si speriat si e noapte e normal sa te deschizi la o oferta care pare calda si bine intentionata sa te ajute. Depinde foarte mult de context si mai ales de starea ta emotionala de a infrunta necunoscutul. Sa existe asemenea sacali in aeroport e de nepermis. Si sunt de la revolutie incoace. Si in gara si peste tot. Cand se mai face ceva si se mai amelioreaza cand revin cu forte proaspete si organizati in structuri oficiale.

De cand ma stiu ma deranjeaza foarte multe lucruri in tara in care m-am nascut. Este adevarat ca nu o alegi. Am intentionat de foarte multe ori sa plec definitiv din tara. Dar in acelasi timp ma deranjeaza s-o fac. Si chiar daca pleci nu rezolvi mare lucru. Ti-e dor si idealizezi, te intorci si te umpli de durere si rusine. Emigrarea e ca si cum iti ingropi capul in nisip. E foarte dureros sa-ti fie rusine cu tara ta si sa te doara zilnic cand o vezi cat de canceraoasa e. Trec prin diverse faze ca sa rezist: ba ignoranta, ba negare, ba indiferenta. Cand incerc sa ma lupt, totul pare in zadar si energie irosita.

Acum in noaptea asta mi-am dat seama, ceeace constientizez de fapt de mult, ca tot ce se intampla rau in jurul nostru e din vina noastra. A fiecaruia care traieste aici. Noi romanii (in principal) suntem vinovati de starea grava de boala in care este acesta tara cu toate organizatiile ei.

 Si suntem, in acest caz de crima, complici la crima organizata si cu premeditare. Si avem mainile manjite cu toate ororile care se intampla in acesta tara.
Am inceput acest blog din cauza a ce i s-a intamplat tinerei japoneze Yurika Masuno, pentru ca ea a fost picatura care m-a determinat sa ies definitiv din starea pasiva si sa-mi propun ca indiferent cat va lua sa lupt pentru a face Romania o tara mai buna pentru noi, pentru copiii nostri si pentru cei ce aleg sa ne viziteze.